Fereastra spre sens

Timp de citire: 2 minute

Depresia este ca o apăsare, este o tulburare în corp, în minte și în suflet. Atunci când găsim armonia între cele trei, ieșirea din depresie nu mai pare imposibilă.

Cuvântul „depresie” provine din latinescul „depressio” și se traduce prin „apăsare”, „apăsare în jos”, „constrângere”. Într-adevăr, în ce mă privește, resimțeam depresia ca o greutate care îmi apăsa pe umeri și mă făcea să mă simt ca un Sisif în efortul permanent de a o purta. Era povara trecutului pe care nu-l puteam accepta pentru că era prea plin de suferință. La asta se adăuga povara prezentului în care mă simțeam constrânsă de lipsa de claritate, vitalitate și voință. Apoi, concluzia: „Dacă în trecut e numai suferință, iar în prezent mă simt neputincioasă, atunci viitorul va fi la fel de sumbru”.

Nimic nu-mi mai oferea plăcere: nici atenția familiei, nici cărțile, nici plimbările în natură, nici încercarea mea de ajunge la Dumnezeu. Atunci mă gândeam că era ceva în neregulă cu mine. Mă uitam în jur și vedeam că ceilalți aveau vieți „normale”, că erau însuflețiți de un anume lucru în viață. La mine totul era neclar, „gri” sau chiar „negru”.

Depresia te lipsește de abilitatea de a alege. Te simți prins între vulnerabilitatea înnăscută și propria neputință de a schimba ceva în bine în viața ta și asta pentru că toate lucrurile ți se par egal lipsite de sens chiar dacă le faci uneori cu un efort care te epuizează.

Ceea ce se reflectă în afară în cazul depresiei se traduce, de multe ori, prin slăbiciune de caracter deoarece nu poți să atingi niște standarde pe care oamenii ți le atribuie sau nu poți să faci față concurenței acerbe de a-ți obține propriul tău loc în societate.

Urmează: Partea a II-a – Cum văd oamenii de știință depresia