Timp de citire: 14 minute
Cerșetoria există de când e lumea. Săracii, oameni care au ajuns la limita subzistenței, au fost miezul lucrării lui Isus pe pământ. Dar cum îi privim noi astăzi ca și creștini? Le dăm bani? Le dăm bunuri? Îi alungăm? Merită să primească ceva? Nu merită? Cum deosebim un cerșetor care are o nevoie reală de un altul care „lucrează” pentru scopuri ilegale? Pe baza căror valori discernem? Față de cine sau ce ne raportăm atunci când îi privim pe toți cei implicați în acest fenomen?
Cuprins:
- Propria experiență cu cerșetorii
- Alungarea cerșetorilor de la ușa bisericii
- Ce spune legea despre cerșetori
- De ce majoritatea cerșetorilor sunt romi?
- Trebuie să merităm ca să primim? Parabola tatălui îndurător. Fiul risipitor
- Ce e de făcut? Rugăciunea ca sursă de discernământ pentru creștini
Propria experiență cu cerșetorii
De obicei, dau bani cerșetorilor, mai ales dacă îi întâlnesc la ușa bisericii. O femeie care cerșește mereu la o biserică din Arad are mereu o poveste pregătită. Sincer, rareori am stat să o ascult, dar am reținut ce mi-a spus odată: „Cei bogați care vin la biserică nu prea dau bani și mă trimit la muncă, dar cei care par mai săraci îmi dau și nu mă întreabă ce fac cu ei”.
Am avut o perioadă în care am făcut voluntariat la o cantină socială din oraș. Oamenii primesc pâine pe baza buletinului și/sau a cuponului de pensie, adeverinței de șomaj sau adeverinței de salariat din care rezultă veniturile care te fac să te întrebi: „Cum supraviețuiesc acești oameni?”. Întâmplător, am întâlnit pe stradă un cerșetor cunoscut la biserica unde merg eu uneori. L-am întrebat: „De ce nu vii la cantină să iei pâine?”. Mi-a răspuns revoltat: „Pentru că nu am buletin și nici nu vreau să-mi fac!”.
După ceva timp, l-am văzut la intrarea în biserică foarte slab și palid. Ca să mergi la medic și, mai ales, să urmezi un tratament, ai nevoie de act de identitate și de bani. Mă întreb: fără act de identitate și fără bani mai suntem demni de a fi numiți oameni? Sau dacă acești oameni refuză, pe diverse motive (de cele mai multe ori psihologice) să se integreze, îi acoperim cu indiferență și dispreț? Spre rușinea mea, nici nu știu cum îl cheamă pe acest cerșetor.
Alungarea cerșetorilor de la ușa bisericii
„Dacă nu-l găsești pe Cristos în săracul care cere la ușa bisericii, nu îl vei afla nici în Sfântul Potir”. Sfântul Ioan Gură de Aur
La o biserică creștină din Arad, preotul a instalat o cutie de sugestii și reclamații. Arătându-și grija față de nevoile enoriașilor, preotul a mărturisit că le citește cu atenție. Într-o duminică, după slujbă, a spus că cele mai multe reclamații ale creștinilor care vin la această biserică sunt legate de cerșetori care, din motive nespecificate, deranjează oamenii la intrarea în biserică. A dat asigurări că va chema poliția locală pentru a-i alunga și că banii adunați de la credincioși merg la cantine sociale pentru săraci.
Am admirat grija și implicarea preotului în viața parohiei unde slujește, dar nu am înțeles de ce sunt un obstacol cerșetorii pentru unii creștini la intrarea în biserică. M-am gândit că miezul învățăturii lui Cristos a fost despre săraci. El a vindecat bolnavii și ajutat săracii. Nu numai că a înmulțit pâinile și peștii pentru a hrăni stomacul, dar a lucrat pentru a hrăni și sufletele celor pierduți, săraci, ajunși la limită și marginalizați. Dacă suntem creștini și urmăm exemplul milostivirii lui Isus, atunci de ce alungăm cerșetorii de la ușa bisericii?
Poate acești creștini gândesc așa: „Banii pe care îi câștig sunt munciți. De ce să-i dau unor oameni care poate n-au muncit în viața lor și nu știu cât de greu este? Îi dau familiei și apropiaților mei, iar dacă dau pentru săraci, trebuie să mă asigur că banii ajung la ei pentru că sunt atâția care cerșesc și dau banii pe alcool sau sunt trimiși de diverse rețele care câștigă serios din înșelăciune”.
Temerile acestor oameni se adeveresc uneori. Potrivit studiilor, o parte dintre cerșetori sunt dependenți de alcool sau droguri[1], însă, alte studii[2] arată că unii cerșetori consumă alcool și droguri tocmai pentru a putea suporta rușinea și stresul vieții de pe stradă.
În ce privește înșelăciunea, o parte dintre cerșetori profită de mila oamenilor care le dau bani. Spre exemplu, o anchetă jurnalistică de anul trecut[3] a descoperit că un cerșetor în scaun cu rotile putea merge normal și conducea un SUV 4X4.
Ce facem însă cu persoanele vulnerabile care au o nevoie reală, în special copii, femei, bătrâni sau persoane cu dizabilități? Oare este o soluție bună să „curățăm” tot spațiul din fața bisericilor? Cei care studiază fenomenul cerșetoriei spun că cei mai expuși sunt oameni din comunități de romi sau din zone rurale marginalizate. Sărăcia, lipsa de educație, accesul dificil la îngrijire medicală și excluderea socială creează o mentalitate a neputinței care, de multe ori, se moștenește din generație în generație. Cu cât îi respingem și îi disprețuim mai mult, cu atât se izolează, iar problemele sociale cresc. Așadar, noi, ca și creștini, cum discernem în această situație?
Ce spune legea despre cerșetori
Codul penal din România[4] nu consideră cerșetoria ca infracțiune. Ceea constituie însă infracțiune este exploatarea cerșetoriei, adică atunci când cineva determină un minor sau o persoană cu dizabilități să apeleze frecvent la mila publicului. Această infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Deși potrivit Codului Penal cerșetoria nu este infracțiune, consiliile locale pot adopta hotărâri prin care să interzică cerșetoria. Sancțiunile care se aplică constau în amendă sau îndepărtarea de către poliția locală a cerșetorilor din fața bisericilor, a intersecțiilor, a magazinelor, a bancomatelor sau din mijloacele de transport în comun. Poliția locală poate îndepărta cerșetorii din aceste locuri dacă tulbură liniștea publică sau există suspiciuni de exploatare a cerșetoriei.
Este greu de distins pe stradă care cerșetori apelează la mila oamenilor pentru că trăiesc într-o sărăcie extremă sau câți dintre ei exploatează emoțional oamenii. Și, mai grav, câți dintre ei sunt forțați să cerșească dat fiind că se află în situații vulnerabile. Cei mai vulnerabili sunt copiii, bătrânii, persoanele cu dizabilități și cei dependenți de cei care îi exploatează. Aceste persoane vulnerabile, victime ale grupărilor criminale, primesc sume mici din ceea ce primesc de la oameni și le sunt impuse „norme” pe care, dacă nu le ating, sunt pedepsiți.
În România nu există o statistică oficială exactă a numărului de cerșetori. Datele care se cunosc sunt colectate din rapoarte ale poliției, primăriilor sau cazurilor de trafic de persoane. Spre exemplu, în Arad, conform datelor prezentate de Primărie în anul 2025[5], au existat 213 cerșetori în atenția autorităților. Însă mulți dintre aceștia sunt veniți din alte județe unde nivelul de trai atinge limita subzistenței.
Mulți dintre cei forțați de condițiile precare să cerșească merg și în străinătate. Cei mai mulți sunt romi din comunități foarte sărace sau persoane din zone rurale marginalizate[6]. Sociologii numesc acest fenomen al cerșitului în străinătate strategie de supraviețuire economică[7].
De ce majoritatea cerșetorilor sunt romi?
Cerșetorii români care migrează în țări europene pentru a supraviețui sau care sunt forțați de alții să cerșească sunt de multă vreme un subiect amplu discutat. Acest subiect a creat tensiuni sociale și a dus la formarea unor stereotipuri legate de români.
Statisticile la nivel european nu sunt exacte. Există însă studii locale. Spre exemplu, un studiu realizat în Bruxelles între anii 2021 și 2022 a arătat că 3 din 4 cerșetori sunt români, iar cei mai mulți sunt de etnie romă[8].
Cum se explică acest fenomen al cerșetoriei la românii de etnie romă? Ca să înțelegem putem arunca o privire în istoria acestei etnii în România.
De menționat perioada de aproximativ 500 de ani – între secolele al XIV-lea și al XIX-lea[9] – în care romii au trăit în sclavie fiind proprietatea boierilor, mănăstirilor sau statului. După eliberare nu li s-a dat pământ, nu au avut acces la educație și au fost marginalizați social. Această marginalizare s-a transmis din generație în generație.
Cerșetoria poate proveni astfel dintr-un instinct de supraviețuire. Însă mulți oameni îi etichetează ca hoți, leneși sau periculoși. Aceste etichete duc la generalizări. Putem constata că romii care muncesc normal nu sunt prezenți pe canalele de știri, însă cei care fură sau cerșesc sunt larg mediatizați. De aici se trag concluzii asupra întregii comunități.
Sociologii explică acest fapt pe baza vizibilității mai mari a comportamentelor negative decât a celor normale.
Cei care au studiat acest fenomen al cerșetoriei la romi au observat un cerc vicios:
- Majoritatea oamenilor îi resping pe romi
- Romii se izolează în comunitățile lor
- Ca urmare a izolării apar probleme sociale
- Oamenii constată aceste probleme și dau vina pe etnie
- Apar prejudecățile, iar romii sunt din nou respinși.
Așadar, pentru a discerne pe cine ajutăm și pe cine nu, ne raportăm la etichete sociale gata făcute, sau încercăm să înțelegem cum au ajuns acești oameni în situații limită?
Ca să revin la enoriașii care au cerut preotului să-i alunge pe cerșetori de la ușa bisericii, îmi pun din nou întrebarea: care este problema? Nu pentru că ar fi ceva greșit să existe norme care să restricționeze fenomenele de exploatare. Este firesc și drept într-o societate civilizată. Însă revolta acestor creștini a dat la iveală mai mult decât teama de a fi înșelați.
Trebuie să merităm ca să primim? Parabola tatălui îndurător. Fiul risipitor
Suntem obișnuiți să dăruim și să primim după merit. Bineînțeles că e firesc ca atunci când prestezi o muncă, ai investit timp și efort, să fii răsplătit. Sau dacă cineva muncește pentru noi să îl răsplătim. Avem nevoie de bani și bunuri pentru a trăi.
Este însă meritul singurul criteriu după care tratăm oamenii? Ca și creștini suntem chemați să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură. Isus Cristos răstoarnă această mentalitate rigidă a meritului adânc înrădăcinată în conștiința oamenilor.
Cu toții știm celebra parabolă a tatălui îndurător și a fiului risipitor din Evanghelia după Luca[10]. Fiul cel mic și-a cerut partea de avere și a plecat într-o țară îndepărtată unde a risipit-o și a ajuns la limita supraviețuirii. Atunci, „venindu-și în fire”, s-a întors spășit la tatăl lui pentru a-l primi măcar ca zilier. Ce face tatăl? Evanghelia spune că l-a văzut pe fiu „pe când era încă departe”. Asta înseamnă, după cum spunea episcopul Robert Barron[11], că tatăl nu a renunțat niciodată la acest fiu în ciuda faptului că i-a luat o parte din avere și i-a călcat în picioare demnitatea.
Cum îl primește tatăl pe acest fiu risipitor? Îl primește cu inima deschisă, îi iartă toate jignirile pe care i le-a adus și dă o petrecere în cinstea lui. Oare merita acest fiu să i se șteargă toate păcatele și să i se restaureze demnitatea?
Parabola continuă cu fiul cel mare. Aș vrea să pun accentul pe atitudinea acestui fiu. Când a auzit că tatăl sărbătorește întoarcerea fratelui său risipitor „s-a mâniat”. Tatăl său nu numai că îl invită să ia parte la sărbătoare, ci îl „imploră”. Ce răspunde fiul: „Iată, de atâția ani te slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta! Dar mie nu mi-ai dat nici măcar un ied ca să mă bucur cu prietenii mei. Însă, când a venit acest fiu al tău care ți-a devorat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el vițelul cel îngrășat!”.
Ce trădează atitudinea lui: mânie, invidie și mentalitatea rigidă de merit. Deși acest fiu a fost prezent mereu „fizic” lângă tatăl său, l-a văzut ca pe un stăpân care nu-i dăruiește nimic decât dacă merită. I-a respectat strict poruncile pentru răsplată pentru că numai dacă meriți primești, nu? El l-a „slujit” pe tatăl său, a fost prezent lângă el, însă nu l-a înțeles niciodată.
Tot ce avem pe acest pământ: viața noastră, mintea noastră, talentele și abilitățile noastre sunt daruri de la Dumnezeu. Episcopul Barron spune că mai întâi vine Harul de la Dumnezeu. Dumnezeu este cel care aleargă în întâmpinarea și în căutarea omului, apoi omului i se acordă libertatea de a colabora cu Harul. Să știm însă că dacă omul refuză, inima Tatălui este mereu deschisă pentru a-l reprimi. Și nu doar odată, ci ori de câte ori omul „își vine în fire” și își aduce aminte că este fiu iubit al Tatălui.
Isus nu ne spune dacă fiul cel mare a intrat la sărbătoarea fratelui său. Ne lasă fiecăruia libertatea de a alege: îi acceptăm sau nu pe frații noștri care sunt risipitori și poate nu merită, după standardele noastre, să primească ceva?
Ce e de făcut? Rugăciunea ca sursă de discernământ pentru creștini
Rugăciunea este fundamentul vieții creștine. Numai trăind într-o legătură strânsă și personală cu Dumnezeu vom primi înțelepciunea de a discerne în orice situație de viață. Noi, ca și creștini, nu judecăm după criteriile noastre subiective, ci cerem capacitatea de discernământ prin rugăciune. Acest discernământ este un dar de la Dumnezeu. Ne ajută atât în relația cu el, cât și în relația cu ceilalți.
Prin discernământ înțelegem cum să aplicăm noțiunile de dreptate și milă în problema cerșetoriei și putem evita capcana de a deveni naivi sau indiferenți.
Mulți cerșetori spun că oamenii nu îi privesc, îi evită sau îi tratează cu dispreț ca pe niște obiecte. Să nu uităm că inima Tatălui este deschisă pentru oricine. Cum putem să ascultăm cu emoție și lacrimi în ochi parabola cu bogatul și Lazăr în timp ce îl alungăm pe Lazăr din fața bisericii?
În multe țări europene există o practică a oamenilor de a le da cerșetorilor hrană, haine sau lucruri necesare traiului de zi cu zi pentru a evita ca banii să meargă la rețele care îi exploatează. Sau dăruiesc sume mici de bani în ideea că dacă un cerșetor are o nevoie reală îl va ajuta, dacă nu, pierderea va fi mică, iar inima nu va rămâne închisă și indiferentă.
O altă practică a oamenilor cu inima deschisă este să ofere bani către ONG-uri, organizații religioase, adăposturi sau cantine sociale pentru săraci.
În lucrarea sa „Summa Theologiae”, Sfântul Toma de Aquino vorbește printre altele despre caritate, intenție și prudență. Dacă intenția omului care dă este milostenia nu este responsabilitatea lui dacă cel care o primește o folosește rău. Invită totuși la prudență spunând că dacă știm că banii vor fi folosiți rău, atunci ar fi prudent să nu îi dăm.
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că dacă te străduiești să cercetezi prea mult viața unui om, vei găsi întotdeauna un motiv să nu îi dai. Atunci poate actul de milostenie, nu ar consta neapărat în bani sau bunuri, ci în a nu-i judeca. Poate o privire respectuoasă sau o vorbă bună pentru ei ar însemna ceva.
Și dacă tot obișnuim să mergem frecvent la biserică, am putea să punem mână de la mână și să plătim o liturghie prin care preoții să se roage pentru acești oameni. Și nu numai pentru victime, ci și pentru abuzatori. Poate Dumnezeu, în marea lui milostivire, s-ar putea atinge de inimile lor. Să nu uităm că Isus a stat la masă cu cei mai disprețuiți oameni ai societății de atunci: vameși și desfrânați pe care i-a chemat la convertire. Răspunzându-le fariseilor, Isus a spus: „Nu cei sănătoși au nevoie de medic, ci bolnavii. Așadar, mergeți și învățați ce înseamnă: Îndurarea vreau, și nu jertfă, căci nu am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși”.[12]
[1] https://sociologiecraiova.ro/revista/wp-content/uploads/2026/02/RUS-3-2025-BT-120-133.pdf
[2] https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12002783
[3] https://observatornews.ro/social/mii-de-cersetori-in-bucuresti-cu-povesti-inventate-fac-si-3000-de-euro-pe-luna
[4] https://legeaz.net/noul-cod-penal/#google_vignette
[5] https://www.antenasatelor.ro/viata-la-tara/stiri-locale/cersetoria-sezoniera-devine-un-fenomen-tot-mai-vizibil-zonele-aglomerate-vizate-de-turismul-pentru-cersit-id42067
[6] https://commission.europa.eu/strategy-and-policy/policies/justice-and-fundamental-rights/combatting-discrimination/roma-eu/roma-equality-inclusion-and-participation-eu-country/romania_en
[7] https://sociologiecraiova.ro/revista/wp-content/uploads/2020/12/25.-ROMA-BEGGING-A-WAY-TO-EARN-A-LIVING-IN-THE.pdf
[8] https://www.belganewsagency.eu/research-shows-three-out-of-four-beggars-in-brussels-of-romanian-origin
[9] https://en.wikipedia.org/wiki/Romani_people_in_Romania
[10] Luca 15, 11-32
[11] https://www.youtube.com/watch?v=9sgd91rGpnw&t=9s
[12] Matei 9, 12-13
Fereastra spre sens 
Lasă un comentariu