Fereastra spre sens

Timp de citire: 2 minute

Mulți îl cred pe Isus un învățător și un vindecător blând. Și este. Dar dacă îl considerăm doar atât, riscăm să pierdem esența învățăturii lui. Riscăm să-l domesticim, după cum spunea episcopul Robert Barron, și să îl punem alături de alți lideri spirituali de la care doar putem învăța ceva.

Isus însă, nu a spus ca alți lideri spirituali: „Urmează calea mea”, ci: „Urmează-mă pe MINE!”. Sau, în cuvintele Evangheliei: „Eu sunt CALEA, Adevărul și Viața”.

Creștini suntem mulți. Isus a avut mulți discipoli, însă când a pretins că este Fiul lui Dumnezeu și că cine nu mănâncă Trupul lui și nu bea Sângele lui nu este vrednic de El, mulți l-au părăsit. Au fost șocați și li s-a părut inacceptabil așa ceva.

Aceasta este marea provocare a unui creștin: să accepte că pe altar, la fiecare liturghie, se află în mod REAL Trupul și Sângele lui Cristos sub forma pâinii și a vinului.

Este frumos să mergem la biserică, să ne rugăm, să facem acte caritabile, dar dacă nu acceptăm acest Adevăr greu și, mai mult, dacă nu ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Cristos riscăm să devenim superficiali.

Trăim ca și când n-am muri niciodată. Nu vreau să fiu morbidă sau să sperii pe cineva, dar moartea este o realitate umană. Iar dacă credem în viața veșnică despre care vorbește Isus, atunci îl ascultăm: „Cine mănâncă Trupul meu și bea Sângele meu are viață veșnică și eu îl voi învia în ziua de pe urmă”. „Eu sunt pâinea vieții”.

E greu de înțeles și acceptat, dar putem spune și noi ca Petru: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice”.

• Matei 4, 19
• Ioan 14, 6
• Ioan 6, 54
• Ioan 6, 35
• Ioan 6, 68
• Ioan 6, 66