Fereastra spre sens

Timp de citire: 6 minute

Un sculptor misterios

Av-Yotzer este un sculptor care nu a cunoscut faima, fiind cunoscut doar de familie și câțiva prieteni. Un bărbat între două vârste, care arată neschimbat de când îl știu. Uneori pare că se uită prin tine, alteori pare că se uită până în adâncul sufletului tău, unde nimeni nu poate pătrunde. Locuiește pe strada Eden, la numărul 3, în inima orașului. Casa lui are o arhitectură care amintește de perioada Renașterii. Partea de jos a casei este din piatră brută, dar pe măsură ce se înalță, piatra devine tot mai fină și șlefuită. Ușile de la intrare sunt înalte, având în fața lor o cupolă susținută de două coloane. Casa este construită în jurul unei curți interioare pătrate, departe de zgomotul străzii, unde Av-Yotzer își are atelierul de creație.

L-am cunoscut personal de curând când, fiind în convalescență după o operație, soțul meu l-a rugat să-mi sculpteze un înger pentru colecția mea. A sculptat un înger așezat în genunchi, cu ochii închiși și mâinile împreunate ca pentru rugăciune. L-am așezat pe noptiera de lângă patul meu și, de câte ori îl privesc simt că durerea cauzată de boală nu mă mai apasă așa de tare și îmi pot împreuna și eu mâinile în rugăciune.

Pentru a uita de durere, într-o zi mi-a venit ideea să merg la Av-Yotzer pentru a-l asista la procesul de creație. Întotdeauna m-a fascinat modul în care sculptorii dau formă unor pietre brute. L-am întrebat pe Av-Yotzer dacă este de acord și m-a invitat în atelierul lui fără să stea pe gânduri. Mai târziu, în timp ce lucra, am realizat că uitase și de prezența mea acolo.

Misterul din atelierul de creație

O piatră de marmură de aproape înălțimea lui Av-Yotzer se afla în mijlocul curții interioare. Avea o formă brută, dar planurile lui nu le cunoșteam. Nu mi-a spus ce operă vrea să sculpteze în acea piatră. Lângă piatră se afla o masă cu tot felul de instrumente de care are nevoie un sculptor. Se uită cu atenție pe masă, alege o daltă grea și ascuțită, apoi începe să analizeze piatra din toate unghiurile. Se oprește la un moment dat, fixează un punct pe piatră și, cu multă răbdare și atenție începe să cioplească.

Prima lovitură de daltă m-a făcut să îngheț. Nu atât zgomotul daltei, cât un strigăt de durere care se auzea chiar din interiorul pietrei. Frica m-a paralizat. Am refuzat să cred că strigătul se aude din interiorul pietrei și m-am consolat cu ideea că acesta vine din altă parte. Fiecare lovitură de daltă aplicată pietrei de către Av-Yotzer declanșa un strigăt de durere.

Un amestec ciudat de curiozitate și frică m-a ținut lipită de scaun, și cu cu ochii ațintiți la Av-Yotzer și la piatră uitând de noțiunea timpului. Strigătele venite la fiecare lovitură de daltă nu păreau să-l deranjeze pe artist, care își continua munca cu o răbdare infinită. Praful, zgomotul și oboseala datorată efortului păreau că nici nu-l ating, în timp ce își calcula cu precizie loviturile și cioplea piatra.

Sufletul din piatră

Pe înfățișarea lui se citeau o determinare de fier și o siguranță că ceea ce va scoate din piatra de marmură va fi o capodoperă. Totuși, mă întreb: poate că Av-Yotzer știe ce face, dar eu nu înțeleg unde vrea să ajungă și, mai ales, nu înțeleg de unde vin strigătele astea. La un moment dat, îmi fac curaj și-l întreb:

• Av-Yotzer, de unde vin aceste strigăte?
• Din piatră, îmi răspunde el impasibil.
• Nu înțeleg, Av-Yotzer, cum poate o piatră să strige? Este împotriva legilor naturii. Numai oamenii au glas, îi spun eu, intrigată.
• Dacă ai răbdare, vei înțelege.
• Av-Yotzer, eu am răbdare, dar dacă e un om înăuntru și strigă de durere, cum putem fi nepăsători fără să facem ceva să-l ajutăm?
• Nu putem să-l ajutăm dacă nu dăm piatra la o parte, iar pentru asta e nevoie de răbdare, pentru că o lovitură greșită de daltă îi poate curma viața.
• Bine, Av-Yotzer, dar cum a ajuns acest om în interiorul pietrei?
• Printr-un proces lung, piatra s-a depus treptat pe corpul lui.
• Și cum respiră? Îl întreb eu.
• S-a anesteziat ca și carașul auriu, care supraviețuiește fără oxigen sub gheața apei.
• Ciudat, îi răspund eu. Din ce cauză s-a depus piatra pe corpul său?
• Primul strat care s-a depus pe corpul lui a fost din cauza fricii. Oamenii care trebuiau să aibă grijă de el, l-au abuzat. Apoi, a urmat mândria. Trăind izolat, a crezut că este un om special, mai presus de ceilalți. Atunci a crezut că tot ceea ce este în jurul lui i se cuvine și a căzut în libertinaj. Având totuși o fărâmă de conștiință s-a oprit, dar curând, a căzut în deznădejde. Acesta este stratul cel mai gros. Fiind atât de închis în sine, a devenit invidios pe realizările celorlalți. Refuzând pârghiile pe care i le-am întins pentru a-l salva, a alunecat în lene și acolo a rămas.
• E uimitor, Av-Yotzer! Sunt foarte curioasă cum va arăta acel om după ce vei da jos toate straturile.

În oglindă

Av-Yotzer s-a cufundat din nou în tăcere și, uitându-mă atent la piatra de marmură, am observat că începe să capete contur și ies în relief detalii ale unui chip uman. Era un chip uman care, în mod ciudat, îmi părea familiar. Și, iată că, la finalul procesului de șlefuire, vaga mea senzație de familiaritate s-a transformat în uimire și uimirea s-a transformat curând în șoc. Ca și cum mi s-ar fi pus o oglindă în față. Statuia reprezenta o femeie îmbrăcată într-o rochie aurie de mătase așezată pe un fotoliu. La fel ca mine! Apoi mă uit la trăsăturile feței: ochii mari, căprui, și nasul rotund. Părul ondulat este de culoarea ciocolatei. Nu știu cât a durat starea de îngheț, dar la un moment dat simt că încep să respir și-l întreb pe Av-Yotzer:

• Av-Yotzer, cum e posibil? Femeia pe care ai scos-o din marmură sunt chiar eu!
• Încă nu am terminat procesul de șlefuire, îmi spune Av-Yotzer. Mai sunt câteva detalii care vor face diferența, iar suflarea mea îi va da viață.

Abia revenindu-mi din șoc, îl întreb contrariată:

• Și care sunt aceste detalii?
• Ei bine, îmi spune el, frica am transformat-o în curaj, mândria în smerenie, libertinajul în libertate, deznădejdea în speranță, invidia în compasiune, iar lenea în hărnicie.

Uitându-mă în ochii lui, constat că, în timp ce vorbea, mă privea cu o infinită tandrețe. Apoi,  spune:

• Așa te-am creat dintru început, dar te-am lăsat liberă să alegi ce vei face. După ce voi termina de finisat, această femeie va rămâne o statuie pe care o vei putea lua acasă. Te voi lăsa din nou liberă ca, după modelul ei, să-ți îndepărtezi singură straturile care te țin captivă. De la mine ai suflarea de viață și îți este suficient.

”Voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne”. (Iezechiel 36:26)