Fereastra spre sens

Timp de citire: 2 minute

Saul era un om violent și nedrept. Prin viața lui înțelegem însă că Dumnezeu nu se lasă descurajat de slăbiciunile și nedreptățile noastre, ci le poate transforma. De ce avem nevoie ca să înțelegem acest Adevăr eliberator?

Saul din Tars credea că revolta, violența, prigoana, persecuțiile erau necesare pentru a face dreptate. Este parcursul lui Saul înainte de convertire. Nu vi se pare că sună familiar?

Oare noi nu ne revoltăm împotriva lui Dumnezeu niciodată? Dacă vedem oameni mai vulnerabili nu-i „persecutăm” prin dispreț și judecăți aspre?

„- Saul, Saul! De ce mă persecuți?”. Iată că Isus ia în mod personal tratamentele inumane asupra aproapelui nostru. Este trup și suflet cu noi.

Lumina lui Isus îl orbește pe Saul. Trupul îi slăbește. Oare noi nu suntem orbi spiritual când nu vedem suferințele aproapelui nostru?

Isus îi deschide ochii lui Saul. Prin hrană trupul capătă putere, iar prin lumina Duhului Sfânt, Saul devine Paul. Este botezat și se transformă într-un evanghelist neînfricat – Sfântul Apostol Paul, apostolul neamurilor.

Dintr-un mare rău Dumnezeu poate scoate un mare bine. Fiecare om are un destin unic, însă am putea învăța ceva de la Saul: să-l lăsăm pe Dumnezeu să ne deschidă ochii ca să vedem Adevărul. Apoi să colaborăm cu planul lui.

Prin Isus ni s-a revelat identitatea de fiice și fii ai lui Dumnezeu. Pentru fiecare dintre noi are un plan, un rol de îndeplinit. Nu trăim la întâmplare.

Depinde însă de fiecare: colaborăm cu El sau suntem siguri că ne putem salva singuri într-o lume decăzută?

Nu zic că este ușor, însă încrederea se construiește în fiecare moment. Dacă Saul a fost convins că prin propriile forțe face bine, iată ce ne spune după ce devine Apostolul Paul: „Sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimile, nici adâncurile și nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus.”

Fapte 9, 1-20

Romani 8, 38-39