Fereastra spre sens

Durerea te poate imobiliza fizic, dar, paradoxal, tocmai atunci începe să se miște ceva în interior.

Recent am fost diagnosticată cu coxartroză. Uneori durerea e atât de mare încât simți că îți taie respirația, iar după un timp, te epuizează. La un moment dat, într-o seară, am adormit…

„Frumusețe răpitoare”

Stăteam în pat și îmi simțeam corpul ca și cum ar fi fost strâns într-o menghină. Deodată am simțit o adiere de vânt. M-am uitat spre fereastră ca să văd dacă este deschisă. Nu era.

Privirea mi-a fost atrasă de o lumină care se strecura tot mai mult prin tavanul ce dispărea încet până când, în fața mea, s-a desfășurat cerul atât de frumos, curat și albastru.

Fereastra camerei s-a deschis, a început să pătrundă lumina și odată cu mi-a apărut pe pervazul ferestrei un vultur.

Era atât de mare, încât razele de lumină pătrundeau cu greu în cameră. Ochii galbeni cu pupile negre mă priveau cu răceală, dar, în același timp, și cu un soi de curiozitate, ca și când m-ar fi întrebat: „Ce faci? Îți plângi de milă?” M-am uitat și eu curioasă la el, fiind impresionată de frumusețea lui. Avea capul alb, iar corpul și aripile erau negre ca o noapte adâncă. Ghearele erau lungi și încovoiate. Privindu-l, mi-a zburat gândul la expresia: „frumusețe răpitoare”.

Deși aveam fiori pe șira spinării uitându-mă în ochii lui și la aspectul lui impunător, la un moment dat, am simțit o tentație puternică de a mă apropia de el ca să-l mângâi.

În ciuda durerii, am făcut un efort ca să mă ridic din pat, m-am apropiat, dar el și-a îndreptat capul către cerul care topise tavanul. Și-a întins aripile, și-a luat zborul planând deasupra camerei mele și continuând să mă privească.

Între abis și înălțimi

Brusc mi-a venit ideea de a imortaliza momentul. Doar nu vezi în fiecare zi un vultur planând deasupra camerei tale pe cerul care tocmai a făcut tavanul să dispară. M-am îndreptat spre birou, m-am așezat, am luat ceva de scris și o foaie. Cu fervoare am început să descriu imaginea uimitoare care se desfășura în fața ochilor mei.

La un moment dat, am simțit cum podeaua s-a cutremurat și a început să dispară, lăsând doar porțiunea unde mă aflam eu.

M-am uitat în jos și am văzut o prăpastie. Simțeam un aer cald care venea din adâncime.

Am auzit zgomot de aripi. Mi-am îndreptat privirea spre vultur care a început să se înalțe tot mai mult spre cer.

Dintr-odată privirea mea a devenit atât de agilă încât vedeam în cel mai mic detaliu chiar dacă se îndepărta de mine tot mai mult.

În timp ce mă înălțam odată cu el, am simțit că durerea a lăsat loc unei senzații plăcute de fascinație și de libertate.

Mai sus, tot mai sus…

Pe cer însă au început să se adune nori negri, iar vântul a devenit tot mai puternic. O ploaie torențială a început să cadă din nori.

Furtuna s-a dezlănțuit, dar vulturul continua să zboare, iar vântul puternic îl împingea dincolo de nori unde cerul era curat și albastru.

Am simțit însă că ochii îmi obosesc. I-am închis și m-am trezit în camera mea.

Libertate interioară

Am încercat să mă mișc, dar am simțit că durerea mă imobilizează. M-am uitat în sus și am văzut tavanul. M-am uitat spre fereastră și am văzut că era închisă. M-am uitat la ceas. Secundarul se mișca cu o precizie sfidătoare.

Am făcut un efort să mă ridic și am mers spre fereastră. Am deschis-o și am văzut un cer „greu”, dar și o pană neagră care plutea în aer. Am întins mâna și am prins-o.